Truths About The Past

Episod din seria Adevăruri despre trecut, difuzat în aprilie 2017 la TVR1, despre cei care erau delegaţi să apere bunul renume al comunismului şi care, în numele acestuia, operau tot felul de schimbări în manuscrisele scriitorilor români. Obiectivul lor era, prin urmare, supravegherea textelor scrise, de la ziare, până la literatură, teatru, spectacole şi filme.

Ceauşescu a fost „primul vânător al ţării”. Pe lângă multe altele. A intrat în istoria mondială a cinegeticii cu un palmares formidabil: 418 medalii, dintre care 270 de aur, pentru trofeele de cerb, urs, mistreţ şi capră neagră. Dar peste 100 de fonduri de vânătoare îi erau destinate în exclusivitate - 11% din suprafaţa ţării - iar în organizarea vânătorilor se implicau de la prim secretar la miniştri, Securitatea locală şi centrală, direcţiile silvice, inspectorii de vânătoare şi sute de gonaşi.

Documentar din seria Adevăruri despre trecut, realizat de Raluca Rogojină, cu sprijinul S. N. T. F. C. „CFR Călători” S. A., difuzat în anul 2017 la #TVR1.

Ediţia emisiunii Adevăruri despre trecut, difuzată în anul 2017 la TVR1, în care Roxana Tarhon ne-a propus un episod despre ce citeau românii şi de unde îşi făceau rost de cărţi în timpul comunismului.

În casele românilor de rând, epoca de aur a adus multiple ornamente şi decoraţiuni, care mai de care mai “de suflet”. Milieuri, bibelouri, artizanat din zahăr - toate îşi găseau locul în micile cutii de chibrituri numite „locuinţe”. Locuinţe de la stat, desigur. Oamenii căutau să-şi orneze casele dupa propriul gust, iar din panoplia de lucruri dragi făcea parte, neapărat, peştele de sticlă de pe televizor. Iar în maşină era la loc de cinste câinele care dădea din cap în timpul mersului. Cum sunt văzute astăzi, la 27 de ani după acele momente, toate „zorzoanele şi flecuşteţele” epocii, ne vor spune: Paula Popoiu, etnograf, Andreea Mureşan, designer, Vintilă Mihăilescu, antropolog şi Dan Iliescu, cântăreţ.

Episod din seria de emisiuni Adevăruri despre trecut, difuzat în anul 2017 la #TVR1, în care Carmen Bărbulescu ne-a propus un documentar despre felul cum se raporta statul comunist la modă (vestimentație, încalțăminte, accesorii) și sursele de inspirație ale cetățenilor, în acea perioadă. O trecere în revistă a trendurilor din revistele Neckermann, Burda (publicații pe care cetățenii le obțineau cu greu pe sub mână) și bătaia la cozi pe puținele produse de calitate din magazinele de stat.

Legea naţionalizării din anul 1948 a produs schimbări fundamentale în economia României. Toate mijloacele de producţie au fost trecute în proprietatea statului. Inclusiv comerțul, de la sate şi de la oraş. În zona rurală, exista un singur magazin în sat cu tot soiul de produse, de la cele alimentare până la găleţi, sodă pentru spălat şi materiale pentru haine. Oamenii îi spuneau „cooperativă”, şi îl foloseau dimineaţa pe post de magazin universal, iar seara în loc de cârciumă. La oraş, lucrurile stăteau altfel: erau magazine separate pentru pâine, pentru carne, pentru îmbrăcăminte, ba chiar şi pentru ţigări. Magazine existau, dar ce fel de produse se găseau în acea epocă? Erau lucruri diverse sau cele impuse de economia centralizată a partidului? Puteai să cumperi orice, oricând şi de oriunde? Sau, altfel spus,... cumpărau din magazinele statului sau făceau rost de pe piaţa neagră? Vor răspunde la aceste întrebări: Elena Bădulescu, fostă gestionar „Tutungeria”; Sorina Loghin, studentă

Primul episod „Adevăruri despre trecut” din noul sezon, difuzat pe 7 octombrie la TVR1, în care dăm pentru prima dată publicității singurul proces al unui condamnat la moarte filmat de Televiziunea Română înainte de anul 1989. Ne întoarcem în urmă cu 49 de ani în Gara Teiuș, locul în care a avut loc ședința publică la care au participat peste 1.000 de oameni. Inculpați: impiegatul Teodor Petrișor și acarul Alexandru Cristea.

Episod din seria „Adevăruri despre trecut”, difuzat sâmbătă, 21 octombrie, la TVR1, in care Carmen Bărbulescu şi echipa emisiunii ne-au propus un nou documentar despre filmele străine din perioada comunistă.

Au trecut aproape 50 de ani de la o tragedie pe care autoritățile comuniste au îngropat-o sub tăcere. S-a întâmplat într-una dintre cele mai importante zone aurifere ale României. În 30 octombrie 1971, la ora 4 și 55 dimineața, trei sute de mii de tone de steril au ras într-o clipă întreaga vale a Certejului. Iazul de decantare al Exploatării Miniere s-a rupt și a făcut macel în calea lui. Sterilul a omorât pe întuneric zeci de oameni. Cei mai mulți nici n-au avut timp să țipe. Supraviețuitorii tragediei povestesc scene de sfârșit de lume. Deși unii martori se jură că au numărat peste 100 de cadavre, în presa vremii au fost declarate doar 45 de decese. Ne-am întors la Certej după 46 de ani de la acea tragedie, am căutat supraviețuitorii, am vizitat locurile și am descoperit în exclusivitate secrete ascunse timp de zeci de ani! Încercăm să elucidam ce s-a întâmplat de fapt în acea dimineață de octombrie, cine sunt vinovații și mai ales, cum au reușit oamenii din Certej să treacă peste t

Ediţia a patra a noului sezon Adevăruri despre trecut, difuzată pe 4 noiembrie, de la ora 14:30, la TVR1, în care Roxana Tarhon şi echipa emisiunii ne-au propus episodul „Lumină şi lacrimi”. Lenin spunea ,,Comunismul înseamnă puterea sovietică plus electrificare”. Cum, după Al Doilea Război Mondial, România o apucase pe drumul comunismului, avea nevoie de electrificare. La 26 octombrie 1949, se aproba Planul de Electrificare al țării pe 10 ani, menit să pună bazele unui sistem hidroenergetic modern în România. Iar prima construcţie care urma să asigure ţării curent electric era hidrocentrala de la Stejaru, din judeţul Neamţ, însoţită de barajul de la Bicaz. Realizarea barajului şi a lacului de aductiune de la Izvorul Muntelui a presupus şi sacrificii din partea locuitorilor Văii Bistriţei. Peste 18 000 de oameni, aproape 2300 de gospodării din 20 de sate au trebuit mutate din ceea ce urma să devină bazinul lacului. Morţii au fost scoşi din morminte, copacii au fost tăiaţi, iar constru

Dupa nationalizarea industriei cinematografice, din anul 1948, intreaga productie de filme romanesti asculta de directivele de partid si de stat. Comunistii inteleg repede ca filmul este un bun mijloc de propaganda in masa atat pentru a promova doctrina, cat si pentru a impune masuri impopulare. Elogiul ideologiei comuniste sovietice, colectivizarea, construirea "omului nou", revolutionar, sunt teme predilecte pe agenda primelor decade si ele se reflecta in filmele vremii. Nu exista libertate creatoare a artistilor. Toate scenariile sunt supuse cenzurii, iar cele care primesc aprobare pentru a intra in productie, aproape fara exceptie, reprezinta baza unor filme teziste, care urmaresc scopurile si ideologia Partidului Comunist.

Dupa nationalizarea industriei cinematografice, din anul 1948, intreaga productie de filme romanesti asculta de directivele de partid si de stat. Comunistii inteleg repede ca filmul este un bun mijloc de propaganda in masa atat pentru a promova doctrina, cat si pentru a impune masuri impopulare. Elogiul ideologiei comuniste sovietice, colectivizarea, construirea "omului nou", revolutionar, sunt teme predilecte pe agenda primelor decade si ele se reflecta in filmele vremii. Nu exista libertate creatoare a artistilor. Toate scenariile sunt supuse cenzurii, iar cele care primesc aprobare pentru a intra in productie, aproape fara exceptie, reprezinta baza unor filme teziste, care urmaresc scopurile si ideologia Partidului Comunist.

După cel de-al doilea Război Mondial, Călanul devenise un puternic centru al siderurgiei românești, recunoscut prin producția de fontă cenușie, cocs metalurgic și piese turnate. În 1961, Călanul era declarat oraș. Pentru Ceaușescu, siderurgia era pe locul trei în rândul priorităților naționale. E lesne de ce toată suflarea Călanului trebuia implicată în activitatea combinatului! După ce vâltoarea lui ’89 a trecut, oamenii au rămas ca sub anestezie. Cine să conducă, dar mai ales cine să ia deciziile? Combinatul a fost împărțit pe bucăți și vândut mai multor societăți. În locul vechiului combinat a rămas doar o întindere dezmărginită, un câmp îndărătnic și obtuz. Ici-colo, câteva clădiri știrbe țipă despre un trecut ce s-a vrut… etern glorios. Dacă înainte de 89, zeci de trenuri și autobuze aduceau din alte zone oameni ca să muncească în combinat, acum locuitorii Călanului fac naveta ca să lucreze la fabricile din Deva, Orăștie sau Hunedoara. Între timp, orașul se dezintegrează pe dinăun

După adoptarea în 1949 a planului de electrificare a ţării pe 10 ani, România a început negocierile cu Iugoslavia pentru realizarea unei hidrocentrale pe Dunăre. Scopul era dublu: pe de o parte, se producea curent electric, necesar ambelor ţări aflate în curs de dezvoltare, pe de altă parte, se uşura navigaţia pe Dunăre, domolind forţa fluviului în zona numită Cazane. Acordul între Gheorghiu Dej şi Iosip Broz Tito s-a semnat în 1956, la Bucureşti şi Brioni, locuinţa de vară a liderului iugoslav. Au fost multe probleme, mai ales că Uniunea Sovietică nu era de acord cu apropierea prea mare de Tito, socotit un razvrătit.Dar toate au fost depăşite cu diplomaţie şi, la 7 septembrie 1964, s-a deschis şantierul de lângă Turnu Severin şi au început lucrările la sistemul hidrotehnic şi de navigaţie de la Porţile de Fier 1. Şi, chiar dacă pe malul romanesc s-au produs schimbări (venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu după moartea lui Gheorghiu Dej), construcţia acestui „măreţ edificiu”, cum î

Steagul Roşu din Braşov a fost întreprinderea fără de care industrializarea României n-ar fi existat. Asta pentru că acolo s-au construit toate generaţiile de autocamioane româneşti-SR 101, Carpaţi, Bucegi, Roman Diesel şi Dac. Zeci de modele pentru toate ramurile economiei. Precum sângele transportă oxigenul spre toate organele corpului, tot aşa camioanele noastre au transportat mărfurile pe întreg teritoriul ţării. Povestea apariţiei şi dezvoltării lor reprezintă o pagină necesară de istorie economică românească.

România anului 1989 era o Românie a cozilor la orice produs, a întreruperilor frecvente de curent electric şi a frigului crâncen din apartamente. Europa Răsăriteană se afla în alt punct. Una câte una, ţările din blocul socialist îşi schimbau liderii şi abandonau drumul spre comunism. România părea, însă, încremenită în proiectul socialismului. În noiembrie 1989 urma să aibă loc cel de-al XIV-lea congres, numit – cum altfel – Congresul Marilor Victorii Socialiste. În prima zi, Nicolae Ceauşescu a citit un raport al marilor realizări care s-au infaptuit in România Socialistă în cincinalul care tocmai se încheia. Lectura raportului a durat 6 ore. După aproape fiecare frază, publicul ţâşnea în picioare şi striga diferite lozinci, aplaudând frenetic. Delegaţii de la congres l-au ales, în unanimitate, pe Nicolae Ceauşescu în fruntea partidului şi a României pentru următorul cincinal. Românii de rând au oftat adânc. Urmau alţi 5 ani de sacrificii, de chin, de luptă pentru supravieţuire. Sau

Cum erau iernile de altădată şi cum au supravieţuit românii fără să ştie că îi ameninţa codul roşu? Aflăm din episodul Adevăruri despre trecut difuzat sâmbătă, 30 decembrie, la TVR1, realizat de Raluca Rogojină.