După cel de-al doilea Război Mondial, Călanul devenise un puternic centru al siderurgiei românești, recunoscut prin producția de fontă cenușie, cocs metalurgic și piese turnate. În 1961, Călanul era declarat oraș. Pentru Ceaușescu, siderurgia era pe locul trei în rândul priorităților naționale. E lesne de ce toată suflarea Călanului trebuia implicată în activitatea combinatului! După ce vâltoarea lui ’89 a trecut, oamenii au rămas ca sub anestezie. Cine să conducă, dar mai ales cine să ia deciziile? Combinatul a fost împărțit pe bucăți și vândut mai multor societăți. În locul vechiului combinat a rămas doar o întindere dezmărginită, un câmp îndărătnic și obtuz. Ici-colo, câteva clădiri știrbe țipă despre un trecut ce s-a vrut… etern glorios. Dacă înainte de 89, zeci de trenuri și autobuze aduceau din alte zone oameni ca să muncească în combinat, acum locuitorii Călanului fac naveta ca să lucreze la fabricile din Deva, Orăștie sau Hunedoara. Între timp, orașul se dezintegrează pe dinăun
