Truths About The Past

Episodul 2 din nou sezon Adevăruri despre trecut, realizat de Raluca Rogojină, difuzat pe 24 martie, de la ora 14:30, la TVR1

Cutremurul din martie 1977 a scos la iveală fragilitatea capitalei României. Pierderile imense au convins conducerea din acele vremuri că este momentul pentru o modernizare a Bucureştiului. Nicolae Ceauşescu a dorit să realizeze noul centru civic al capitalei în cel mai sigur loc în caz de seism. Specialiştii i-au confirmat că acel loc era chiar Dealul Arsenalului, o zonă mai înaltă a Bucureştiului. Doar că acolo erau case, iar în ele locuiau oameni. Nimic nu a rezistat, însă, în faţa dorinţei de modernizare a lui Nicolae Ceauşescu. Nu doar locuitorii zonei au fost afectaţi. Bucureştiul în sine a pierdut, pentru că în zonă existau vestigii vechi de secole care au fost demolate pentru a face loc măreţului centru civic al lui Nicolae Ceauşescu. În iunie 1984, a demarat în forţă lucrul la ceea ce urma să fie CASA REPUBLICII, un loc în care trebuia să fie adunată întreaga conducere administrativă a Republicii Socialiste România. Construcţia se dorea a fi terminată în 1990. Doar că, vorba r

Episodul Adevăruri despre trecut realizat de Raluca Bibiri, difuzat sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 14:30, la TVR1. Alimentația în comunism este, de regulă, asociată cu perioada anilor ’80, când penuria de alimente și raționalizarea deveniseră umilitoare, iar oamenii aveau de optat între condițiile inumane oferite de cozile interminabile și economia subterană, pentru mulți însă prohibitivă. Documentarul surprinde oscilațiile pe care alimentația le înregistrează pe întreaga durată a regimului, culminând cu perioada tehnologizării industriei alimentare-a abundenței și a diversificării produselor-pe parcursul anilor 70. Intervievați: Florentina Mihailovici, Daniela Neculcea Lupu, prof. univ. emerit Sherban Lupu, University of Illinois Urbana-Champaign, prof. univ. Lavinia Betea;

Cetățenii României socialiste așteptau ani în șir ca statul să le aprobe instalarea unui post telefonic în propria casă fiindcă erau dezgustați de peripețiile prin care treceau ca să găsească pe stradă un telefon public funcțional. Un documentar dulce-amar despre cum foloseam telefonul în comunism, despre fricțiuni cu cuplajul sau glume uzuale din epocă, dar și despre obsesia ascultării lui de către securitate sau păcăleala cu Casa de comenzi.

Până la începutul anilor 80, programul tv întâmpina ziua de 1 mai cu emisiuni variate, divertisment și raportări oficiale, într-o proporție bine gestionată. Începutul de mai era un amestec dulce-acrișor de propagandă comunista și relaxare. Devenise deja un ritual ca an de an, populația să intre în tumultul pregatirilor cu săptămâni bune înainte de începutul armindenului. Pentru mulți, efortul accelerat depus până atunci pentru a îndeplini și “depăși” planul de lucru la serviciu lua calea pregătirilor amplelor defilări stradale, care, până în anii 80, se desfășurau în multe capitale de județ, ca mai apoi să se rezume doar la București. Defilarea era o experiență pitorească pentru cei implicați, care nu resimțeau dimensiunea politica a evenimentului, ci profitau de ocazie pentru a se întâlni cu colegii de serviciu pe traseul defilării, pentru a face glume și a continua distracția seara, alături de familie, și în ziua de 2 mai, Ziua Tineretului, de asemenea liberă, când mulți plecau la ru

În anul 1980, Televiziunea Română își surprindea telespectatorii prin difuzarea unei anchete pe o temă extrem de controversată: vrăjitoria! Mai de voie-mai de nevoie, pățiții au fost aduși în fața camerei să dea mărturie despre fapte deopotrivă hilare și amare, ce le marcaseră viețile. Timp de aproape un ceas, publicul a fost martorul unor întâmplări năucitoare, povestite când de victime, când de...tabăra adversă. De la tinere care recurgeau la vrăjitoare pentru a se mărita cu...directori, până la bărbați în toată firea care erau încredințați că motivul certurilor dese cu soțiile erau cauzate de relațiile extraconjugale ale acestora din urmă cu...diavolul. La „Adevăruri despre trecut” am pornit pe urmele anchetei realizate în urmă cu 38 de ani și am aflat care era taina „legatului” cu lacăte și de ce mureau oamenii după ce se ungeau cu apă descântată.

Printre ideile de dezvoltare a capitalei lansate în perioada interbelică s-a numărat şi cea a construirii unei linii de metrou. În Londra se circula prin subteran din 1863; în Budapesta din 1896, ba chiar şi la Moscova exista metrou din 1935. Situaţia era, însă, potrivnică înfăptuirii unei linii de transport subteran în România anilor ’30 – ‘40. A venit şi Cel de-al Doilea Război Mondial, iar peste aceste proiecte s-a aşezat praful. Bucureştiul nici nu îndeplinea în acele vremuri un criteriu de bază pentru pentru construirea unei linii de metrou: după primul Război Mondial, capitala avea mai puţin de 400.000 de locuitori; înaintea celui de-al Doilea Război Mondial se apropia de un milion şi de-abia în anii 70, depăşeste 2 milioane de locuitori. Abia în acest moment situaţia devine critică: „oamenii muncii” – cum erau denumiţi cetăţenii - nu mai puteau ajunge la timp la serviciu. Se impunea, aşadar, dezvoltarea circulaţiei subterane. Rămânea, însă, o altă problemă: terenul pe care est

Episod din seria Adevăruri despre trecut, difuzat pe 12 mai la TVR1, în care Carmen Bărbulescu şi echipa emisiunii ne-au adus aminte de cei 3 R (recuperare, recondiţionare, refolosire) din vremea comunismului. Sticle si borcane. Suna familiar pentru toti cei care au fost elevi in perioada comunista, caci obligatia lor trimestriala era sa aduca la scoala diverse materiale refolosibile.Dar nu doar copiii erau obligati sa colecteze. Tema celor 3 R ( recuperare, reconditionare,refolosire) cum au fost denumiti in epoca, se raspandeste in toate sectoarele de activitate economica. In anul 1980 apare chiar si un decret care impune o mai stricta obligatie patriotica de a recicla. Documentarul „Poporul, Ceausescu, Reciclarea" pune in evidenta cauzele acestei actiuni de amploare, dar si disfunctiunile care apareau in circuitul returnarii ambalajelor.

O poveste de rupt inimi! Cunoscători ai mizeriei în cele mai dramatice forme ale ei, având exercițiul foamei și al Nedragostei, orfanii din casele de copii ceaușiste au dus destine de neîncăput în vreo imaginație umană. În presa comunistă nu existau statisticile copiilor aflați în instituțiile de tip special. Deși casele de copii erau burdușite, nimeni nu vorbea despre dramele care se petreceau acolo. După `90, imaginile surprinse în creșele României au șocat lumea! Dacă cei crescuți la orfelinat, dar care prindeau primii ani din viață acasă, lângă familie aveau șanse de a ajunge adulți normali, bebelușii abandonați de la primele zile aveau viața pecetluită. Trăiau până la vârsta de 3 ani la Leagăn, înghesuiți câte 40 într-o cameră, cu o singură îngrijitoare. Nu aveau de la cine învăța mersul sau vorbitul. Nu-i lua nimeni în brațe. Deși se nășteau sănătoși, cei mai mulți dobândeau retard mental pe care îl purtau apoi toată viața. În rest, la casa de copii era mai ceva ca-n lagăr: foame

Ediţia emisiunii „Adevăruri despre trecut” difuzată sâmbătă, 2 iunie, de la ora 14:30, la TVR1, în care, Roxana Tarhon şi echipa emisiunii ne-au propun episodul „Fuga”, despre modalităţile legale şi ilegale ale oamenilor de a părăsi România socialistă. Înainte de 1989, România se învecina cu alte ţări socialiste şi prietene: în Est şi Nord era Uniunea Sovietică; în Vest Ungaria, iar la Sud, dincolo de Dunăre, Bulgaria şi Iugoslavia. Şi totuşi, unii români încercau să plece ilegal din ţară în dorinţa de libertate. Despre modalităţile legale şi ilegale ale oamenilor de a părăsi România socialistă vom sta de vorbă în această ediţie cu Lavinia Betea; Liviu Tofan (fost jurnalist la Radio Europa Liberă); Nicu Covaci (liderul trupei Phoenix) ; Ioan Petre Popa (orşovean care a avut o tentativă de părăsire ilegală a ţării) şi Octavian Ambrozie (fost procuror înainte de 1989).

Ultimul episod al sezonului 6 „Adevăruri despre trecut”, difuzat pe 9 iunie la TVR1, în care Iulian Foişor şi echipa emisiunii ne-au propus să facem o incursiune în staţiunea tinereretului – Costineşti. Cum se depăşea la Costineşti, necontenit, planul la producţia de distracţie pe cap de locuitor îşi vor aminti şi Toni Grecu şi Andrei Partoş.

La sfârșitul anilor 60, fenomenul Hippy, născut în Statele Unite, a ajuns la apogeu. Cu rădăcini crescute din poeții beatnici americani, influențe orientaliste și legat de recrudescența drogurilor, efectele sale sociale, politice și general umane au pătruns și în Europa. O stare de grație a tinerilor în Occident, oglindită și în România, în efortul general de sincronizare a culturii, chiar și în vremuri comuniste. O ediție care caută ecourile hippy la noi, cu participarea unor personaje cheie, parte dintre ele dispărute. Cu: Florian Pittiș, Dorin Liviu Zaharia, Nicu Vladimir, Cornel Chiriac, Bela Kamocsa, Camil Petrescu jr, George Stanca, Andrei Oișteanu, Ilie Stepan, Mihai Plămădeală.

Ediţia emisiunii Adevăruri despre trecut difuzată sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 14:30, la TVR1, când Raluca Rogojină şi echipa emisiunii ne-au propus un episod despre dragoste în lumea satului de odinioară. În vremuri în care glosăm egoist și obositor despre iubire, supuși de cele mai multe ori spectrului ratării, un episod în care vorbim cu sinceritate și duioșie despre dragoste, în lumea satului de odinioară! Răpuși de maladia sincerității în toate, de un realism aproape contondent, dar vorbind cu nespusă sfială despre procreere și tandrețe, oamenii veritabili din satul românesc și-au mărturisit povestea de dragoste. Am întrebat cu brutalitate despre viața de cuplu, despre naștere și procreere. Ni s-a răspuns uneori monosilabic, alteori firesc, dar întotdeauna ca despre niște taine cu care ar trebui să încetăm a mai fi flecari. Nici amintirea pumnului sau a palmei primite de la bărbat n-au stârnit mărturisiri în lacrimi, ci mai degrabă râsete înfundate și împăciuitoare, ochii b

Până în decembrie ‘89, arhiva Televiziunii Române nu păstrează nicio imagine cu reşedinţa familiei Ceauşescu. De-abia în febra acelor momente au apărut primele cadre din locuința lor. Despre casele conducătorilor – şi aici ne referim la toţi cei care se aflau la cârma ţării – se ştia că se află într-un cartier, aşa-numit, al elitei roşii: cartierul Primăverii. Dar de văzut, nu-l putea vedea multă lume. Familia Ceauşescu locuia în această zonă din 1949, de când capul familiei ajunsese în sferele de conducere ale Partidului Comunist Român. Au schimbat mai multe case până la începutul anilor 60, în functie de poziţiile avute de Nicolae Ceauşescu. În cele din urmă au poposit în Bulevardul Jdanov, pe care-l vor reboteza Primăverii, la nr. 50. Locuinţa „i s-a lipit de suflet” şi a devenit „acasă”.

Dincolo de relațiile de rudenie, cel mai apropiat cerc format în jurul locuitorilor unui bloc era cel al vecinilor. Adesea, prin forța împrejurărilor, un cerc mai apropiat decât cel al prietenilor. Vecinii erau mereu prin preajmă, în caz de nevoie, dar și un posibil factor de control, în relația cu autoritățile. Vecinii dețineau informații importante, când pleci, când vii, cu cine te vezi și "ce vorbești". Erau apropiații mai mult sau mai puțin incomozi, a căror prezență inevitabilă constituia o permanentă sursă de negociere: cu cine ce vorbești, pe cine lași în casă, cu cine faci schimburi de produse și pe cine eviți. Odată cu aplicarea în forță a planurilor de sistematizare, cu apariția de noi cartiere și spații de locuire în comun, și-a făcut apariția, treptat, o nouă configurație de relații care, în nișa politicului, descria existența de zi cu zi a noilor locatari. Documentarul urmărește parcursul acestor relații și modul în care această textură comunitară a făcut posibilă, într-o